A Pocket Full of Clemsonite

April 25, 2009

The Misfits Love Stories in Film (p1): Fatih Akin’s “Gegen Die Wand” / “Head-On”

This film is not only for the Depeche Mode fans. Nor is it only for punk rock fans, although Cahit, the main male character, is a big fan. I couldn’t exactly tell if this film has a specific target, although it comes from a very specific intercultural “metissage”. Namely, the director Fatih Akin is a member of the Turkish German minority he is trying to describe in this film (it’s an interesting phenomenon, there are millions of them, brought in as guest workers after WWII, and lately they are affecting even the mainstream German culture). We are introduced into the interference fringes between the traditional Turkish civilization and the offers and temptations of the host culture, the German one, a classic example of Western civilization. Maybe the best way to put this is in such a film, when something goes on, and from time to time, when the film becomes too tense, we chill out watching traditional Turkish singers on a boat on the Bosphorus strait.
Feelings and emotions of people will be charged with this ambiguous cultural load. As an example, Cahit, still grieving the loss of his wife, runs head-on with his car into a building. Saved from death, at the clinic he meets Sibel, who wants to launch herself head-on in the Western world. Her way of trying to convince her parents to let her do what she wants is to cut her wrists from time to time. Because it’s not working too well, she offers a deal to Cahit: to marry together. She’ll cook and clean for him and still will have her life of her own.
Then we’re stepping into the realm of things that are never what they look like. Cahit is not the prosperous businessman he pretends to be, the marriage isn’t what it is supposed to be, and we realize that in a painful shot of Sibel still wearing her wedding gown in the bar being picked up by a guy and leaving with him to his apartment. The only real thing is the ethnic food made by Sibel (and it really looks tasty, only if it wouldn’t go down the drain), very little else to keep these people hooked in the not so tight net of reality.
But it grows. So we understand how, in spite of both spouses’ trysts with other people (Cahit also has a hairstylist girlfriend), they are getting closer. To the extent of a tragic event. In the eve of the marriage being actually consummated (at least), they get to a bar where a guy, knowing Sibel’s ways, wants to pick her up; Cahit defends her and hits him with a heavy object, causing his death.
Now everything becomes real, but grim and extremely personal. Cahit will spend the next years in prison for murder. Sibel, in love, promises to wait for him. And in the meantime she goes to explore her Turkish heritage. Now the past gets back to her, and she falls rather deep. In a way, she is trying to level with Cahit, but it might also be more complex than that.
Not only on the societal level, but also in reality, they do meet. Some years later. Well, let’s just say that what was deemed to happen happens, but let’s also remember that we are in a film which doesn’t cater to Hollywood happy-end addicts. Each will have their own ways, and what they tried to escape, the Turkish culture, will actually become their environment of choice.
One can even wonder; is this some sort of protective cloth, as to not be tempted to make such sudden leaps into the unknown? Are these people “immunized” by now? Or are they just trying to avoid being hurt, after “coming of age”?
I definitely don’t have a definitive answer, but listen to the Oriental music, it’s beautiful. Perhaps that music tries to tell us something.
And maybe you will fall in love with this music and look for Fatih Akin’s great documentary about the Istanbul music, made right after this film.

Advertisements

September 8, 2008

Fatih Akin – Auf den anderen Seite (US: The Edge of Heaven)

Filed under: cinema — Tags: , , , , , , , — floreign @ 9:28 pm

Recent intrasem intr-o discutie despre un alt film al lui Fatih Akin, Gegen die Wand / Head-On. Cum imi placuse destul de mult filmul, abia asteptam sa merg la cinematograf sa-l vad si eu pe urmatorul, Auf den Anderen Seite.
Ei bine, ieri am reusit sa-l bifez. Ca, de, desi teoretic as putea sa ma dau pe torente, practic nu am tupeul. Asa ca ma multumesc cu mers la mozi, inchiriat Netflix sau cumparat filmele.

De data asta am dat de un film mai putin turbat, si mai mult asezat. La fel ca in precedentul film, actiunea se leaga de Germania (Bremen si Hamburg), insa finalul tot in Turcia are loc. Avem asadar tema reintoarcerii acasa a turco-germanilor. Mai mult, acum avem implicati chiar si germani. Mama lui Lotte are revelatia pildei lui Ibrahim, aproape identica cu cea a lui Avraam/Abraham, realizand ca diferentele sunt mai mici decat credea ea.
Pana la un moment dat, filmul are un fir epic dublu. Intai ne este prezentata povestea profesorului universitar de germanistica, german de a doua generatie. Tatal acestuia se ataseaza la batranete de o prostituata tot originara din Turcia, propunandu-i o relatie stimulata banesc. Batranul nostru este extrem de gelos si o cam ia pe “raki” (presupun ca e un fel de rachiu, desi de multe ori “moravurile” turcilor in tarile vestice vs purismul – fara alcool si porc – din tara de origine m-au cam deconcertat in timpul vizionarii). Femeia este sincera cu profesorul, ii spune ca are o fiica de 27 ani, si ea stie ca lucreaza la o fabrica de incaltaminte. Ii mai spune ca ea de fapt “iese la produs” mai mult ca sa-i poata asigura scoala fiicei sale, si, astfel, un viitor.
Lucrurile se termina prost, intrucat, la un moment dat, batranul, beat, o imbranceste pe femeie, iar aceasta cade, lovindu-se la cap de un colt de metal si moare. Prima moarte, abia plauzibila. Il vedem pe barbatul batran intrand in inchisoare (iar mai tarziu intrand in Turcia, expulzat fiind din Germania). Fiul sau se muta in Istanbul, unde spera sa gaseasca fiica femeii decedate careia vrea sa-i sponsorizeze studiile. Cumpara o librarie turco-germana si incepe o noua viata acolo. Contactand rudele acesteia, obtine o fotografie a femeii, careia ii face copii pe afise, afise pe care le posteaza prin oras. Nu o gaseste, iar atunci cand merge la autoritati sa ceara informatii, functionarul da de ea in baza de date, si il trimite la superior, care-i sugereaza sa gaseasca pe altcineva caruia sa-i sponsorizeze studiile, se pare din motive politice.

Al doilea fir epic incepe in Turcia, unde o vedem pe fiica femeii decedate, Yetel, incercand sa scape dupa participarea la o manifestare publica de protest (nu mai tin minte ce se intampla in Turcia, atata ca se leaga de numele lui Ocalan, si ca celelalte fete sunt capturate de politie, iar trecatorii aplauda si felicita politia pentru captura). Scapa, insa din neatentie pierde telefonul mobil, si astfel da de gol pe celelalte participante, care sunt prinse. Ajunge pe un acoperis de cladire, unde ascunde pistolul. Isi procura acte false cu care zboara in Germania. Acolo nu are bani, si nu risca sa se prezinte autoritatilor drept refugiat politic, intrucat se teme ca i-ar putea fi respinsa cererea de azil. Mananca in campus, doarme in sala de curs unde preda profesorul din primul fir epic, Nejat Aksu (scenele astea de contact aduc a Trois Couleurs ale lui Kieslowski). Se imprieteneste cu Lotte, care o ia acasa, si dupa un timp, o poveste de dragoste se infiripa intre Yetel si Lotte. Mama Lottei nu este chiar incantata, asa ca uneori iese cu scantei. Rolul mamei Lottei este jucat de Hanna Schygulla, iata, dupa treizeci de ani de cand a fost starul lui Fassbinder. Ea nu intelege ce se intampla cu Turcia, si-ii spune fetei ca oricum toate problemele vor fi rezolvate in momentul in care Turcia va intra in UE (dupa care urmeaza reactia organica “Fuck the European Union!”, la care mama Lottei reactioneaza calm, insa ferm – tu la mine in casa sa nu mai injuri).
Din pacate, la un moment dat masina fetelor este oprita la un control de rutina, iar Yetel fuge, stiind ca nu are acte. Este prinsa, si ajunge intr-un adapost pentru imigranti, de fapt locul nu arata rau, insa ce este mai rau este ca dupa un an de zile, autoritatile ii refuza viza de azilant. Motivul oficial este ca, fiindca Turcia a aplicat pentru aderarea la UE, este putin probabil ca ea sa se confrunte cu pericole majore odata intoarsa in Turcia. Totusi, odata deportata, ea ajunge in inchisoare, si asteapta un proces care s-ar putea termina cu o condamnare de douazeci de ani de inchisoare.
Lotte o urmeaza le Yetel in Istanbul, si ajunge sa locuiasca in chirie la Nejat. O viziteaza pe Yetel la inchisoare, si aceasta ii spune cum sa dea de arma. Lotte ia pistolul, il pune in poseta, insa pe o strada mai dubioasa, niste copii ii fura poseta si fug cu ea. Totusi, Lotte le da de urma pe cand acestia isi imparteau prada, insa unul dintre ei, ca intr-o joaca, ocheste si trage in ea.
A doua moarte aiurea, si, pe cand la moartea prostituatei, am avut un sicriu mergand cu avionul pe directia Germania-Turcia, acum avem unul mergand dinspre Turcia inspre Germania.

Abia acum vedem titlul filmului. De cealalta parte: doua lumi diferite, atat politic, cat si ca obiceiuri si cultura. Care vor converge in virtual, dincolo de genericul de final al filmului.

Mama Lottei si tatal lui Nejat (pe care acesta il reneaga ca tata, pentru ca a comis o crima) pleaca, fara sa stie, in acelasi timp, catre Istanbul. Il cunoaste pe Nejat si se muta in fosta camera a fiicei sale. Merge la inchisoare la Yetel pe care vrea s-o scape de inchisoare – dorinta fiicei ele – , care isi cere iertare pentru fapta sa (intre timp a aflat ca Lotte a fost impuscata cu acel pistol pe care ea il ascunsese). Dupa ce Yetel este eliberata, ele vor merge spre locuinta lui Nejat, care este plecat sa-si vada tatal.
Avem, iata, scene ale iertarii si reconcilierii intre Est si Vest, care in mare parte ne scapa, pentru ca regizorul le plaseaza in timp dincolo de genericul de final. Negresit, aceasta solutie artistica are darul de a stimula spectatorul de a-si proiecta propria versiune a impacarii dintre protagonisti. Iata, un film neosificat, cu atatea finaluri cati spectatori va avea. Intrevad un efect benefic al filmului asupra turcilor suparati pe germani, rad si asupra nemtilor rasisti anti-turci.
Si, daca e pana acolo, povestea este si mai generala, nu doar turco-germana. Este povestea intalnirii a oricaror doua lumi, si a sperantei intelegerii adevarate intre ele, bazate pe elementele care le unesc, asa cum pilda lui Ibrahim/Abraham este comuna celor doua culturi.

Note de subsol:
1. Destul de cinica viziunea vesnicei aspiratii a Turciei care mai binele reprezentat de UE. Recunosc aici destule din trairile mele anterioare aderarii Romaniei la UE, pe care am sarbatorit-o, surpriza, in Hamburg (ca la momentul respectiv eram deja rezident american, asta este o cu totul alta poveste). Revad lumea corupta, mai ales moral, care ar vrea o viata mai buna, insa fara sa renunte la privilegii.
2. Scenele din Turcia au un pitoresc aparte. Casele vechi (de ce nu sunt ele oare intretinute?), muntii, Bosforul, pana si benzinaria prapadita de la inceput, care revine in final, toate ma fac sa invinetesc de ciuda 😉 Chiar muzica apartine interpretului care intr-adevar murise de cancer cu cativa ani in urma. De fapt Fatih Akin a realizat si un film despre muzica jazz turceasca, poate il voi gasi si pe acesta pe undeva, are Meredith ce are cu muzica orientala…
3. Suspectez un fel de “transfer al generatiilor” intre Hanna Schygulla, care aici joaca rolul mamei lui Lotte, insa in Berlin Alexanderplatz-ul lui Fassbinder joaca rolul uneia dintre prostituate (rolul celeilalte fiind jucat de Barbara Sukowa, poate ati vazut-o in Lars von Trier’s Europa) din anii republicii de la Weimar, pe cand prostitutia parea a fi un lucru destul de normal, data fiind rata somajului in acea perioada, catre femeile care vin din est. Aici vedem o turcoaica, insa stim cu totii povesti despre est-europence.

Vorba unuia: rapandule de-astea vrea Basescu sa-si aduca inapoi in tara in al doilea mandat? Pai da, daca nu ai vazut civilizatie, nu ai cum sa o produci, as spune eu. Chiar daca stateai in noroi pe cand vedeai civilizatia.
Mda, se apropie iarasi alegerile, si mai bine tac o vreme.

Blog at WordPress.com.