A Pocket Full of Clemsonite

September 8, 2008

Fatih Akin – Auf den anderen Seite (US: The Edge of Heaven)

Filed under: cinema — Tags: , , , , , , , — floreign @ 9:28 pm

Recent intrasem intr-o discutie despre un alt film al lui Fatih Akin, Gegen die Wand / Head-On. Cum imi placuse destul de mult filmul, abia asteptam sa merg la cinematograf sa-l vad si eu pe urmatorul, Auf den Anderen Seite.
Ei bine, ieri am reusit sa-l bifez. Ca, de, desi teoretic as putea sa ma dau pe torente, practic nu am tupeul. Asa ca ma multumesc cu mers la mozi, inchiriat Netflix sau cumparat filmele.

De data asta am dat de un film mai putin turbat, si mai mult asezat. La fel ca in precedentul film, actiunea se leaga de Germania (Bremen si Hamburg), insa finalul tot in Turcia are loc. Avem asadar tema reintoarcerii acasa a turco-germanilor. Mai mult, acum avem implicati chiar si germani. Mama lui Lotte are revelatia pildei lui Ibrahim, aproape identica cu cea a lui Avraam/Abraham, realizand ca diferentele sunt mai mici decat credea ea.
Pana la un moment dat, filmul are un fir epic dublu. Intai ne este prezentata povestea profesorului universitar de germanistica, german de a doua generatie. Tatal acestuia se ataseaza la batranete de o prostituata tot originara din Turcia, propunandu-i o relatie stimulata banesc. Batranul nostru este extrem de gelos si o cam ia pe “raki” (presupun ca e un fel de rachiu, desi de multe ori “moravurile” turcilor in tarile vestice vs purismul – fara alcool si porc – din tara de origine m-au cam deconcertat in timpul vizionarii). Femeia este sincera cu profesorul, ii spune ca are o fiica de 27 ani, si ea stie ca lucreaza la o fabrica de incaltaminte. Ii mai spune ca ea de fapt “iese la produs” mai mult ca sa-i poata asigura scoala fiicei sale, si, astfel, un viitor.
Lucrurile se termina prost, intrucat, la un moment dat, batranul, beat, o imbranceste pe femeie, iar aceasta cade, lovindu-se la cap de un colt de metal si moare. Prima moarte, abia plauzibila. Il vedem pe barbatul batran intrand in inchisoare (iar mai tarziu intrand in Turcia, expulzat fiind din Germania). Fiul sau se muta in Istanbul, unde spera sa gaseasca fiica femeii decedate careia vrea sa-i sponsorizeze studiile. Cumpara o librarie turco-germana si incepe o noua viata acolo. Contactand rudele acesteia, obtine o fotografie a femeii, careia ii face copii pe afise, afise pe care le posteaza prin oras. Nu o gaseste, iar atunci cand merge la autoritati sa ceara informatii, functionarul da de ea in baza de date, si il trimite la superior, care-i sugereaza sa gaseasca pe altcineva caruia sa-i sponsorizeze studiile, se pare din motive politice.

Al doilea fir epic incepe in Turcia, unde o vedem pe fiica femeii decedate, Yetel, incercand sa scape dupa participarea la o manifestare publica de protest (nu mai tin minte ce se intampla in Turcia, atata ca se leaga de numele lui Ocalan, si ca celelalte fete sunt capturate de politie, iar trecatorii aplauda si felicita politia pentru captura). Scapa, insa din neatentie pierde telefonul mobil, si astfel da de gol pe celelalte participante, care sunt prinse. Ajunge pe un acoperis de cladire, unde ascunde pistolul. Isi procura acte false cu care zboara in Germania. Acolo nu are bani, si nu risca sa se prezinte autoritatilor drept refugiat politic, intrucat se teme ca i-ar putea fi respinsa cererea de azil. Mananca in campus, doarme in sala de curs unde preda profesorul din primul fir epic, Nejat Aksu (scenele astea de contact aduc a Trois Couleurs ale lui Kieslowski). Se imprieteneste cu Lotte, care o ia acasa, si dupa un timp, o poveste de dragoste se infiripa intre Yetel si Lotte. Mama Lottei nu este chiar incantata, asa ca uneori iese cu scantei. Rolul mamei Lottei este jucat de Hanna Schygulla, iata, dupa treizeci de ani de cand a fost starul lui Fassbinder. Ea nu intelege ce se intampla cu Turcia, si-ii spune fetei ca oricum toate problemele vor fi rezolvate in momentul in care Turcia va intra in UE (dupa care urmeaza reactia organica “Fuck the European Union!”, la care mama Lottei reactioneaza calm, insa ferm – tu la mine in casa sa nu mai injuri).
Din pacate, la un moment dat masina fetelor este oprita la un control de rutina, iar Yetel fuge, stiind ca nu are acte. Este prinsa, si ajunge intr-un adapost pentru imigranti, de fapt locul nu arata rau, insa ce este mai rau este ca dupa un an de zile, autoritatile ii refuza viza de azilant. Motivul oficial este ca, fiindca Turcia a aplicat pentru aderarea la UE, este putin probabil ca ea sa se confrunte cu pericole majore odata intoarsa in Turcia. Totusi, odata deportata, ea ajunge in inchisoare, si asteapta un proces care s-ar putea termina cu o condamnare de douazeci de ani de inchisoare.
Lotte o urmeaza le Yetel in Istanbul, si ajunge sa locuiasca in chirie la Nejat. O viziteaza pe Yetel la inchisoare, si aceasta ii spune cum sa dea de arma. Lotte ia pistolul, il pune in poseta, insa pe o strada mai dubioasa, niste copii ii fura poseta si fug cu ea. Totusi, Lotte le da de urma pe cand acestia isi imparteau prada, insa unul dintre ei, ca intr-o joaca, ocheste si trage in ea.
A doua moarte aiurea, si, pe cand la moartea prostituatei, am avut un sicriu mergand cu avionul pe directia Germania-Turcia, acum avem unul mergand dinspre Turcia inspre Germania.

Abia acum vedem titlul filmului. De cealalta parte: doua lumi diferite, atat politic, cat si ca obiceiuri si cultura. Care vor converge in virtual, dincolo de genericul de final al filmului.

Mama Lottei si tatal lui Nejat (pe care acesta il reneaga ca tata, pentru ca a comis o crima) pleaca, fara sa stie, in acelasi timp, catre Istanbul. Il cunoaste pe Nejat si se muta in fosta camera a fiicei sale. Merge la inchisoare la Yetel pe care vrea s-o scape de inchisoare – dorinta fiicei ele – , care isi cere iertare pentru fapta sa (intre timp a aflat ca Lotte a fost impuscata cu acel pistol pe care ea il ascunsese). Dupa ce Yetel este eliberata, ele vor merge spre locuinta lui Nejat, care este plecat sa-si vada tatal.
Avem, iata, scene ale iertarii si reconcilierii intre Est si Vest, care in mare parte ne scapa, pentru ca regizorul le plaseaza in timp dincolo de genericul de final. Negresit, aceasta solutie artistica are darul de a stimula spectatorul de a-si proiecta propria versiune a impacarii dintre protagonisti. Iata, un film neosificat, cu atatea finaluri cati spectatori va avea. Intrevad un efect benefic al filmului asupra turcilor suparati pe germani, rad si asupra nemtilor rasisti anti-turci.
Si, daca e pana acolo, povestea este si mai generala, nu doar turco-germana. Este povestea intalnirii a oricaror doua lumi, si a sperantei intelegerii adevarate intre ele, bazate pe elementele care le unesc, asa cum pilda lui Ibrahim/Abraham este comuna celor doua culturi.

Note de subsol:
1. Destul de cinica viziunea vesnicei aspiratii a Turciei care mai binele reprezentat de UE. Recunosc aici destule din trairile mele anterioare aderarii Romaniei la UE, pe care am sarbatorit-o, surpriza, in Hamburg (ca la momentul respectiv eram deja rezident american, asta este o cu totul alta poveste). Revad lumea corupta, mai ales moral, care ar vrea o viata mai buna, insa fara sa renunte la privilegii.
2. Scenele din Turcia au un pitoresc aparte. Casele vechi (de ce nu sunt ele oare intretinute?), muntii, Bosforul, pana si benzinaria prapadita de la inceput, care revine in final, toate ma fac sa invinetesc de ciuda 😉 Chiar muzica apartine interpretului care intr-adevar murise de cancer cu cativa ani in urma. De fapt Fatih Akin a realizat si un film despre muzica jazz turceasca, poate il voi gasi si pe acesta pe undeva, are Meredith ce are cu muzica orientala…
3. Suspectez un fel de “transfer al generatiilor” intre Hanna Schygulla, care aici joaca rolul mamei lui Lotte, insa in Berlin Alexanderplatz-ul lui Fassbinder joaca rolul uneia dintre prostituate (rolul celeilalte fiind jucat de Barbara Sukowa, poate ati vazut-o in Lars von Trier’s Europa) din anii republicii de la Weimar, pe cand prostitutia parea a fi un lucru destul de normal, data fiind rata somajului in acea perioada, catre femeile care vin din est. Aici vedem o turcoaica, insa stim cu totii povesti despre est-europence.

Vorba unuia: rapandule de-astea vrea Basescu sa-si aduca inapoi in tara in al doilea mandat? Pai da, daca nu ai vazut civilizatie, nu ai cum sa o produci, as spune eu. Chiar daca stateai in noroi pe cand vedeai civilizatia.
Mda, se apropie iarasi alegerile, si mai bine tac o vreme.

Advertisements

September 3, 2008

Deep Throat a fost intai un film, si abia apoi informatorul in cazul Watergate!

Filed under: cinema, Franturi de America — Tags: , , , , — floreign @ 2:51 pm

Citeam astazi intr-o carte despre filmul banat Deep Throat, am aflat cu surpriza ca nu pentru dezvaluiri politice, ci fiindca era un film neortodox. Hartuielile legale cu puritanii i-au adus si un renume, care s-a rasfrans in cazul Watergate, unde informatorul anonim din Casa Alba si-a ales acest pseudonim.
Mda, este adevarat, filmul nu este important in sine, ci pentru precedentul juridic pe care l-a creat.
Nixon stie…

O parere americana despre filmele lui Eric Rohmer

Filed under: cinema — Tags: , , — floreign @ 1:33 am

In filmul Night Moves, personajul jucat de Gene Hackman are urmatorul comentariu: ” I saw a Rohmer film once. It was kind of like watching paint dry. “

September 1, 2008

Woody Allen in Spania: Vicky Cristina Barcelona

Filed under: cinema — Tags: , , , , , , , , — floreign @ 4:38 am
  • Dupa trei ani si aproape cinci luni de zile de cand ma aflu in SUA, iata, ieri a fost prima oara cand am calcat intr-un cinematograf. Asta dupa ce micutul cinematograf Carmike de $2 filmul din Clemsonul meu “natal” si-a dat obstescul sfarsit (nu m-a atras niciodata cu adevarat, unicul film pe care as fi vrut sa-l vad a fost Razboiul stelelor partea a treia, insa pesemne ca eram prea ocupat ori prea deprimat ca sa ma deranjez in timp util). Cinematograful Landmark din Atlanta are vreo opt sali, are popcorn  (in jur de 4-5 dolari cornetul, in functie de marime), suc si apa minerala (iar vreo 4-5 dolari, in functie de gusturi), plus, dupa cum am aflat dintr-un pliant, are si un program de cineclub cu filme independente si straine (adica non-americane), duminica dimineata la ora zece, de sapte ori pe an. Clubul prezinta in avanpremiera filme inainte de lansarea lor in America si fiecare vizionare este urmata de o discutie moderata de un profesor de studii cinematografice. Ma bate gandul sa ma inscriu, m-ar costa $89 cu discount pentru primul an, cam $13 per show, atata ca filmele nu sunt intotdeauna geniale.

Sa revin la subiect. Onoarea pe taram american i-am facut-o prima data unui regizor american, taman Woody Allen din titlu. Eram eu cam curios deja privitor la noile fapte de arme ale vechiului comic, si stiam ca trece printr-o perioada europeana. Asa ca am ajuns sa vad filmul lui spaniol, iata cateva imagini de la lansarea lui in Los Angeles: . De aceasta data, filmul nu a fost neaparat comedie (desi replici comice are cu prisosinta) si nici Woody Allen nu a aparut, nici macar in voice-over (desi prezenta i-am simtit-o, mai ales in secventa cu gazda binevoitoare ce-i destainuia lui Vicky franturi din dialogurile ei cu psihoterapeutul). De fapt constructia Allen-iana, bazata pe “bagajul anterior” al personajelor si pe mici intamplari care pot schimba destine, este la ea acasa in acest film. Iar in loc de muzica demna de “Radio Days” a aparut un cantecel pe spaniola care te introduce perfect in atmosfera filmului. Atmosfera dominata de arhitectura lui Antonio Gaudi, cea care le-a adunat si pe protagonistele noastre la Barcelona.

Avem asadar doua turiste americance, prietene, calatorind impreuna prin Spania. Bruneta Vicky, care urmeaza sa se casatoreasca cu un tip serios si cu o slujba bine platita in State, si blonda Cristina (Scarlet Johansson), care a acumulat deja cateva deceptii amoroase la activ, desi nu-i vine greu sa riste in dragoste. Ele urmeaza sa-si petreaca vara in Barcelona, locuind la o familie de americani de treaba, ceva mai in varsta. Gazda se ofera sa le arate cateva dintre atractiile orasului, atractii printre care, la un moment dat, se afla si o expozitie de pictura. Discret, apare in imagine si pictorul Juan Antonio (un Javier Bardem total de nerecunoscut dupa rolul din “No Country for Old Men”), despre care aflam o istorie incarcata, un scandal monden cu fosta sa sotie, unul dintre ei l-a amenintat pe celalalt cu cutitul. Imediat dupa aceea, fetele iau cina la restaurant, unde il remarca pe pictor. Pare-se ca ocheadele Cristinei sunt remarcate de catre acesta, asa ca urmeaza secventa pe care o vedeti in prezentarea de pe Youtube, in care Juan Antonio le invita la Oviedo, ca sa vada impreuna o sculptura care pe el personal il inspira (plus niste propuneri indecente, dintre care trebuie sa tinem minte: “we’ll make love”, “all three”). Vicky, care prefera siguranta, nici gand sa intre in joc (si aici mi-a amintit de barbatul ca si casatorit din Genunchiul Clarei a lui Eric Rohmer). Cristina insa ii strica jocul, asa ca ii vedem pe tustrei mergand cu avionul spre Oviedo. Acolo, blonda Cristina este foarte receptiva la avansurile si in general stilul de viata al artistului Juan Antonio, asa ca o vedem si dupa cina in camera lui (iarasi, atentie la expresia “a counter-intuitive relationship). Numai ca nu va cadea la cearsaf, sau mai degraba va cadea prea bine, cert este ca din cauza unei indigestii,ea nu va mai conta in restul week-endului in Oviedo.

Cum-necum, a doua zi Vicky isi petrece timpul impreuna cu Juan Antonio, chiar ii viziteaza tatal, un poet batran si nepublicat, un fel de geniu care decide ca lumea este nedemna de a beneficia de produsele creatiei sale (ceva gen Pasadia lui Matei Caragiale), care ii spune fiului ca inca are vise erotice cu fosta lui nevasta(!). Pe scurt, Vicky se descopera pe sine dezvaluindu-se treptat si renuntand la siguranta pana ce, dupa o seara cu muzica spaniola de chitara, ajunge in mod natural sa faca dragoste cu Juan Antonio (o adevarata relatie contra-intuitiva).  Si, in timp ce se infiripa legatura intre Cristina si Juan Antonio, o vedem pe Vicky ca nu mai raspunde la mesajele pasionate ale viitorului sau sot. Ajunge de fapt pana acolo incat sa fie tare incurcata cand acesta ii propune ca el sa mearga si el la Barcelona si sa se casatoreasca acolo, urmand ca ceremonia sa aiba loc tot in toamna, dupa program, la reintoarcerea in State.

Cristina se muta in final la Juan Antonio, care, ca orice artist, prefera sa aiba in preajma o femeie (citat aproximativ). Relatia evolueaza, intelegem pana si cate ceva din profunzimea, dar si fragilitatea relatiei sale cu fosta sotie: o iubire furtunoasa, careia se pare ca ii lipsea totusi un ingredient fundamental ca sa poata dura. La un moment dat insa, Juan Antonio o aduce in casa, pentru a locui in casa de oaspeti, pe fosta sa sotie (Penelope Cruz), dupa ce aceasta a incercat sa se sinucida.

De aici incolo avem mai multe directii. Pe de o parte declinul relatiei Cristina-Juan, pe de alta parte urcarea la orizont a fostei sotii a lui Juan, pe de o parte prin faptul ca o initiaza pe Cristina in arta fotografica, pe de alta parte ca incepe sa joace un rol activ in viata casei: cei doi soti se regasesc in pat, acum ca descopera faptul ca rolul jucat de Cristina ca zona-tampon este tocmai elementul care le lipsea relatiei lor ca sa poata dura, dar si o relatie intima intre cele doua femei.

Vicky ajunge la un moment dat sa-i spuna, cand se intalnesc intamplator, lui Juan Antonio, ca nu a uitat ce s-a intamplat intre ei, dar pe de alta parte nu pate refuza sosirea logodnicului la Barcelona (care descopera, cu uimire, cat de focoasa a devenit ea intre timp, prin contagiune de la pasiunea spaniola care pluteste in aer – scena cea mai hilara a intregului film, dupa mine). Cei patru ajung sa se si intalneasca, iar din intamplare (Juan Antonio vrea sa o mangaie cu piciorul pe sub masa pe Cristina, insa din greseala o mangaie pe Vicky) ajung iarasi sa vorbeasca despre ei, Vicky ii spune ca nu poate renunta la ceea ce are deja.

Inca un eveniment mai are loc: Vicky isi vede gazda sarutandu-se cu asociatul sotului ei, iar gazda o invita in oras ca sa-i explice ce se intampla de fapt. Astfel, relatia dintre cele doua femei de generatii diferite se adanceste. Femeia mai in varsta afla despre pasiunea ei pentru pictor, si nu intelege ce o retine ca sa dea frau liber iubirii sale.

Iarasi doua evenimente paralele. Pe de o parte, prejudecatile Cristinei inving, ea descopera astfel ca, desi se considera “open-minded”, nu poate suporta la nesfarsit situatia, si decide sa paraseasca tripleta, dupa un moment de deja-vu al sfarsitului relatiilor sale anterioare. Pe de alta parte avem casatoria lui Vicky cu logodnicul ei american, la care Cristina vine singura, Juan Antonio invocand un motiv oarecare pentru a lipsi.

Filmul este aproape gata: Cristina este libera, si afla cu stupoare despre cele intamplate pe cand ea bolea in camera ei de hotel, spunand ca s-ar fi dat cu placere la o parte, iar relatia lui Juan Antonio cu fosta sa sotie se termina iarasi intr-un mod destul de vocal. Vara se apropie de sfarsit, si totusi gazda ii mai ofera lui Vicky o ocazie de a se mai confrunta o data cu sansa vietii ei.

Las finalul nepovestit, intai pentru ca imi dau seama ca ar fi fost bine sa structurez mai bine povestea, dand mai putine detalii, iar apoi ca sa las o farama de libertate si de surpriza spectatorilor filmului, asta daca si cand va fi difuzat in Romania.

Ma pregatesc pentru Fatih Akin’s Edge of Heaven si pentru Brothers Coen’s Burn After Reading, asta insemnand urmatoarele doua saptamani la cinematograful Landmark din Atlanta. Si poate pentru cineclub, daca ma hotarasc sa ma inscriu.

Ma mai gandesc.

Create a free website or blog at WordPress.com.