A Pocket Full of Clemsonite

June 23, 2008

Halloween crestin – Hell House by George Ratliff

Deschid acum o miniserie dedicata filmelor care trateaza teme legate de practicile crestine, in special cele care sunt in evident dezacord cu Biblia, Coranul, ori alte texte religioase de baza.
Filmul “Hell House” din 2001 reprezinta imaginea unei “case a iadului”, pusa la cale de catre membrii unei comunitati penticostale din statul Texas, in preajma sarbatorii de Halloween, considerata diavoleasca de catre ei. Pe scurt, membrii comunitatii religioase re-creeaza aici o serie de scene ale pacatului: avort, viol in grup, abuz familial, homosexual murind de SIDA etc., cu scopul declarat ca macar o parte dintre privitorii ne-evanghelici sa se indrepte catre Hristos, pentru a evita acest rau care-i impresoara.
Cateva elemente semnificative de pe parcursul filmului:
– fata care jucase in trecut rolul fetei violate si vede in sala pe cel care o violase cu ceva vreme in urma;
– scena fetei care moare din cauza pilulei pentru avort RU-486, in situatia in care comunitatile religioase nu recomanda “pilula de a doua zi” ca o alternativa la aceasta;
– pentagrama desenata care este de fapt crucea lui David;
– interviurile referitoare la sursele de inspiratie pentru scenete, incluzand cea cu intalnirea stabilita prin internet – in urma unei asemenea legaturi stabilite pe internet, un membru al comunitatii crestine “nu se mai afla intre ei”;
– scena in care cativa tineri contesta autoritatea morala a organizatoilor de a judeca unele alegeri a oamenilor: problema homosexualitatii ca optiune liber-consimtita si problema petrecerilor rave, la care o persoana declara ca a paticipat fara sa ia droguri sau sa faca sex; tanarul mai “slobod la gura” ii face “ignoranti” pe organizatori in timp ce pastorul isi pastreaza un calm glacial;
– scena de dupa vizitarea casei groazei, in care organizatorii utilizeaza un truc de marketing clasic: “mai ai cinci secunde ca sa treci de aceasta usa in spatele careia se afla oameni care sa iti raspunda la intrebarile tale despre Isus si sa se roage impreuna cu tine, patru, trei, ganditi-va bine unde ati vrea sa mergeti daca ati muri la noapte, doi, unu…”.

De fapt, in documentarul “The Devil Made Me Do It!”, realizat de George Ratliff in 1999, documentar care -la si ajutat de fapt pentru a obtine sprijinul necesar realizarii lui “Hell House”, putem vedea chiar scene din masacrul de la liceul Columbine, dar si ceremonia “Hell House Oscars”, dupa perioada de show-uri, cand actorii primesc premiile pentru “cel mai bun actor in rolul fetei violate” etc. Acest scurt documentar poate fi gasit pe Daily Motion, de exemplu aici.

Las subiectul deschis, in parte si pentru ca urmeaza sa discut despre filmul “Jesus Camp” (unii critici spun ca Hell House este mai bine realizat decat acesta), care in 2007 a pierdut “Oscarul” pentru documentar in favoarea lui “An Inconvenient Truth” , dar si pentru ca astept sa primesc de la Netflix filmul “Persepolis” care trateaza viata in republica islamica a Iranului. Acest film bineinteles ca a fost interzis in tarile musulmane, insa ar fi interesanta de vazut paralela cu indoctrinarea de tip fascist pe care o realizeaza predicatoarea americana din “Jesus Camp” cu copii de sase-zece ani.

Cu “I” de la “Icar”

In week-end-ul care a trecut am vizionat pana la uma un film francez din 1979, pe care il aveam de mult timp pe lista, insa nu am avut pana acum ocazia s-o fac. Poate ca in Romania putea fi gasit pe la centrele culturale franceze, pe care din pacate nu le-am putut frecventa. In SUA nu l-am gasit pana acum, nici Netflix nu-l listeaza, probabil pentru ca abordeaza o tema oarecum sensibila pana si acum: asasinarea presedintelui unei tari imaginare, urmata de prinderea unui fals asasin, si comisia de investigatie care ajunge la concluzia ca el este asasinul. Cu exceptia unui procuor, toti sunt de acord ca asa s-au petrecut faptele. Iar acel procuror ajunge cu concluziile departe, chiar prea departe.
Acest film a lui Henri Verneuil, Cu I de la Icar, este remarcabil si pentru un aspect oarecum secundar, motiv care mi-a atras insa atentia de ceva vreme. Este vorba de scena ceva mai lunga in care asistam la un experiment de psihologie sociala in care se studiaza supunerea in fata autoritatii. Acest extras din film poate fi gasit pe Daily motion, de exemplu aici, in limba franceza. De fapt, scena este adaptata dupa experimentele lui Stanley Milgram din anii ’60-’70, Wikipedia poate fi o buna sursa initiala de informatie pentru a intelege fenomenul.

Pana la urma filmul este o viziune europeana asupra asasinarii lui JFK si asupra “musamalizarii” investigatiilor. Este si un posibil punct de sprijin pentru a intelege de ce in general Vestul “civilizat” nu vede cu ochi buni puterile discretionare date autoritatii, mai ales dupa atentatele din 2001.

De comparat cu un alt film regizat de un european (dar cu o semnificativa activitate legata de SUA), Wim Wenders, este vorba de The End of Violence, in care se pune acut problema: “Who’s watching the watchers?”

Ah, ce minunat final de week-end! Am mai vazut Serpico, un film in care apare Al Pacino in rolul unui politist care descopera coruptia generalizata in politia new-york-eza. Filmul este bazat pe un caz real. Cea mai naspa scena a fost cea cu “Balcescu murind”, iar ceilalti politisti nu numai ca nu au participat la asalt, ci l-au si lasat sangerand. Nu e de mirare ca Serpico a parasit si politia, dar si SUA. Rol totusi minunat pentru Al PAcino, travestiurile politistului au fost tot atatea pretexte pentru exprimarea sa. Costumul de rabin este magnific!

June 15, 2008

“Duck Season” by Fernando Eimbcke

Aflu de la Mihai Fulger ca filmul “Lake Tahoe” a fost una dintre revelatiile festivalului de film TIFF de la Cluj. I-am dat credit si am cautat filmul de debut in lung-metraj al regizorului, Fernando Eimbcke. L-am gasit pe Netflix, iar acest review este urmarea vizionarii lui. Pe Youtube am mai vazut cateva scene din film, in principiu ar trebui sa apara alaturi de trailerul filmului, al carui link il gasiti mai sus.

Prima observatie ar fi ca asa ar fi aratat ultimul film al lui Bunuel, “Acest obscur obiect al dorintei”, daca ar fi fost facut din punctul de vedere al fiului celor doi parinti aflati intr-o “love-hate relationship”, fiu care traieste in plina epoca Xbox. Flama si prietenul sau, Moko, se pregatesc de o duminica plina de actiune video in jocul “Halo”, dupa ce mama primului pleaca de acasa, nu inainte de a verifica de cateva ori daca nu cumva este ceva in neregula in bucatarie.

Inceputul acestui film alb-negru, cu scene separate prin fade-out – fade-in, contine scene din mediul exterior: blocul (de tip “comunist”, de fapt de tip “development” – vezi blocul in care locuieste celebrul “taran din Spania”), dar mai cu seama liniile de inalta tensiune, unul dintre factorii principali a ceea ce va urma. Curentul care “se ia” ii forteaza pe cei doi baieti sa faca fata realitatii. Intai palid, apoi prin contactul cu personajele care reprezinta aceasta realitate. Fata din vecini, care vine la ei sa le foloseasca bucataria pentru a prepara o prajitura (nu o spune, insa este ziua ei, iar ai ei au uitat), are rolul de initiatoare a lui Moko in erotism, insa ajungem aici la o tema almodovariana (este vorba de baietelul gay). Biologul/etologul ratat care distribuie pizza, (insa si in aceasta profesie este ratat, intrucat ajunge in 30 minute si 11 secunde, deci pizza este gratuita), el insusi fan al fotbalului pe consola, ajunge emisarul unel revelatii: formatul alb-negru al imaginii filmului nu ne permite sa ne dam seama, insa Flama este roscat, iar el, cautand in albumul familial cu fotografii, ajunge sa descopere adevaratul tata al lui Flama.

Precum curentul, realitatea din film fluctueaza: nu/da/nu/da. Dupa trezirea din magia jocului video, ei descopera ca parintii lui Flama, in pragul despartirii, se cearta pe fiecare lucrusor, inclusiv pe vesela, dar si pe un tablou cu rate, pe care-l au din anul in care s-a nascut Flama. Poate se cearta chiar pentru Flama (desi, dupa cate intelegem mai tarziu, mama are motive serioase in a-l pastra). Realitatea paleste din nou cand lumea este servita (si sarbatorita sufla in lumanarile “tortului”) cu prajitura in sfarsit reusita, toata lumea se muta “cu un etaj mai sus”, din cauza unui anume ingredient minune al prajiturii. Un moment magic pentru mine l-a reprezentat transfigurarea clasicului experiment al lui Muzafer Sherif din psihologia sociala, in care contextul social a fost insotit nu de lumina pe un ecran, in intuneric, ci de ratele aparent miscandu-se pe tablou, in fata spectatorilor sub influenta prajiturii cu marijuana.
Prin mutarea din planul virtual al jocului in planul real a actiunii cu impuscaturi, baietii rezolva problema obiectelor disputate de catre parinti. Pizza man isi rezerva taierea nodului gordian al tabloului cu rate, el oricum mutandu-si realitatea de amploaiat mizer pe malul lacului din tablou.

Asa ca fiecare isi ia viata marunta, din afara consolei de jocuri, in propriile maini. Ultimul personaj, mama, asteapta pana in ultimul cadru al filmului, ascuns dupa genericul de final, ca sa-i prinda din urma pe ceilalti, porniti pe acest drum.

Asadar, din motive obiective, acest film se recomanda a fi vizionat pana la ultimul cadru, inclusiv genericul de final !!!

June 1, 2008

Categorii de crestini baptisti in Statele Unite

Filed under: Americani in Romania, Franturi de America — Tags: , , , , — floreign @ 8:13 am

Dupa cum putem vedea pe website-ul BWA, exista 17 denominatii baptiste afiliate la Baptist World Alliance. Daca insa ne-am orienta doar dupa aceasta lista, am neglija total conventia baptista de sud (SBC, Southern Baptist Convention), a doua denominatie religioasa din Statele Unite dupa numarul de aderenti (prima fiind cea catolica).

O lista completata se afla pe Wikipedia.

Istoria mai recenta a cultului baptist in SUA a cunoscut o schisma serioasa in anii dinainte de razboiul de secesiune, cand, din motive incluzand acceptarea sclaviei, baptistii din zona de sud a SUA au fondat SBC. Actualmente ei constituie cea mai numeroasa denominatie baptista, undeva in jurul a 16 milioane aderenti. Exista variatii insa si in sanul acestui cult, in anii ’90 fiind cam 14 milioane, iar in ultimii ani incepand sa aiba mai putini membri, conform unui articol publicat pe Yahoo News in 25 aprilie 2008:
“The number of people baptized in Southern Baptist churches fell for the third straight year in 2007 to the denomination’s lowest level since 1987, and membership dipped as well.”

Cealalta ramura, cea de nord, este in general considerata mai inclinata spre ecumenism si actiuni sociale, unul dintre cei mai cunoscuti membri ai sai din trecut fiind Martin Luther King. O descriere a American Baptist Churches USA poate fi citita pe website-ul lor oficial.

Un alt proces important pentru baptistii americani a inceput in anii ’70. Mai multe grupuri care au parasit ulterior SBC sustin ca un grup de oameni ai bisericii de extrema dreapta au inceput campania de schimbare a directiei conventiei. O astfel de relatare poate fi gasita aici.
Dupa ce a castigat alegerile interne, grupul Patterson-Pressler a inceput “epurarea” bisericii de cei care gandeau altfel. Toate aceste presiuni au culminat, in anul 2000, cu adoptarea unui document doctrinar, “The Baptist Faith and Message”, care continea mai multe modificari fata de precedenta versiune, datand din 1963. O privire comparativa a celor doua documente se gaseste aici.
Principalele modificari ar fi urmatoarele:
– Biblia este textual adevarata, ea neadmitand interpretari;
– natura “substitutionara” a mortii lui Isus pe cruce;
– prezenta spiritului divin in credincios garanteaza mantuirea acestuia;
– nu exista nici o alta cale de mantuire in afara lui Isus;
– este eliminata autonomia bisericii si responsabilitatea egala a membrilor congregatiilor, responsabilitatea in fata semenilor fiind inlocuita cu cea in fata lui Dumnezeu;
– doar barbatii pot fi hirotonisiti
– crestinii trebuie sa se opuna rasismului si tuturor formelor de imoralitate sexuala;
– persoana umana este considerata sacrosancta inca din momentul conceptiei pana la moarte;
– este consfintita inegalitatea conjugala: “A wife is to submit herself graciously to the servant leadership of her husband even as the church willingly submits to the headship of Christ”

Toti pastorii si profesorii de la seminariile baptiste au fost nevoiti sa semneze adeziunea la acest act, cei care au refuzat ori au demisionat ori au fost indepartati. Iata un exemplu aici.

Au existat grupuri de baptisti moderati care s-au retras din SBC, o parte din ei au constituit “Cooperative Baptist Fellowship” care a primit acceptul de aderare la Baptist World Alliance. In acest moment, SBC a retras sprijinul financiar pentru BWA si, la scurt timp, s-a retras din aceasta alianta mondiala.

In ultimul timp au fost initiate contacte de colaborare intre ABC si CBF. Acestea, dupa unii, ar putea duce la o fuzionare a acestor denominatiuni.

Mai exista ramura NBC, National Baptist Convention, care in general este formata din credinciosi afro-americani. Nu detin informatii referitoare la aceasta ramura.

Nu stiu ce importanta are aceasta caracterizare pentru Romania, insa presupunerea mea este ca o mare parte din sprijinul acordat credinciosilor baptisti din Romania a fost din partea SBC. Se pare ca a existat si o anumita influenta “politica” din partea SBC, dupa cum putem citi aici.

Despre influenta politica romaneasca asupra bisericii baptiste, BBC a publicat anul trecut cateva articole referitoare la colaborarea cu Securitatea a doi membri marcanti ai comunitatii baptiste romanesti: Petre Dugulescu si Iosif Ton: aici si aici. Petre Dugulescu, dupa cum scrie in articol, a decedat anul trecut, iar Iosif Ton traieste in prezent in Portland, Oregon.

Hai acasa, hai cu mine, in Virginia de Vest!

Filed under: Americani in Romania — Tags: , , — floreign @ 12:10 am

Bineinteles ca am vazut cu totii urmatoarea reclama Zapp:

clipped from youtube.com
  blog it

In spatele reclamei se ascunde Gil Dobrica, cu al sau “Hai acasa!”

clipped from youtube.com
  blog it

Numai ca lucrurile sunt mai complicate decat atat. Daca e sa ne uitam la versiunea originala a piesei dupa care Gil Dobrica a facut un cover, casa este de fapt in muntii Virginiei de Vest:

clipped from youtube.com
  blog it

S acum ce sa zic, haide romane acasa, in muntii din West Virginia?
Nu neaparat, insa mai temperam un pic pasunismul unor Rromani verzi!

Blog at WordPress.com.